Cascadorie pe un drum din comuna Bârsănești reușită de un tânăr înfierbântat de alcool

In Actualitate, Flagrant
august 08, 2023

Un tânar de 19 ani, din comuna băcăuană Bârsănești, a reușit o cascadorie cu autoturismul pe un drum din comună. El s-a izbit cu mașina de un cap de pod după care s-a răsturnat. Numai că „performanța” tânărului avea la bază consumul de alcool. Drept pentru care polițiștii oneșteni i-au făcut dosar penal.

Comunicat IPJ Bacău:La data de 06 august a.c., în jurul orei 22.30, Poliţia Mun. Oneşti a fost sesizată prin 112, despre faptul că, pe drumul comunal din Bârsăneşti, s-a produs un accident de circulaţie. Din cercetări, polițiștii au stabilit că, un localnic de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un cap de pod, răsturnându-se pe partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea tânărului care a fost transportat la spital. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 1,19 alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. (Foto ilustrativ)