S-a stins din viață unul din cei mai iubiți și apreciați preoți din județul Bacău

In Actualitate, Cultură și educație, Social
octombrie 27, 2023
După cinci decenii de preoție, s-a stins din viață, la 75 de ani, preotul Dumitru Darie, unul din cei mai iubiți și apreciați slujitori ai Bisericii din Protopopiatul Sascut, Bacău. 
Cu multă tristețe vă facem cunoscută plecarea din această lume a părintelui Dumitru Darie, unul dintre destoinicii preoți ai comunității din satul Corni și din Eparhia Romanului și Bacăului, a transmis Protopopiatul Sascut.
A fost un preot cu alese calități sufletești, implicat în numeroase activități pastoral-duhovnicești și social-filantropice, râvnitor, apropiat de enoriașii săi, mereu în preajma celor aflați în suferință, implicat în multe proiecte pe care le-a desfășurat cu multă dragoste.
Părintele Dumitru Darie s-a născut în data de 6 Ianuarie 1948, din părinţii Neculai şi Alexandra, fiind al cincilea copil al acestei familii.
Urmează școala generală din satul natal, Cornii de Sus, apoi Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ.
Studiile sunt continuate cu Facultatea de Teologie Ortodoxă, secţia Pastorală, din Bucureşti. Aici îşi susţine lucrarea de licenţă cu titlul „Iconoclasmul”.
S-a căsătorit cu Elena Ifrim din satul Frumuşelu, comuna Glăvăneşti, în anul 1972, căsătorie binecuvântată cu trei copii: Eugen, Liviu şi Otilia.
La 1 februarie 1973 este hirotonit preot în Catedrala Episcopală din Roman, pe seama parohiei Corni, de către PS Eftimie Luca Bârlădeanul, înlocuindu-l pe fostul paroh, Mircea Ilie.
Pe lângă conferinţele susţinute în diferite locuri, amintim şi pe cele de organizare administrativă:
• 1974 începe electrificarea bisericii din satul Ungureni ;
• între anii 1974-1976 reparaţii la biserica Tătărăşti
• 1976 începe reparaţia bisericii din satul Ungureni , resfinţită la 8 noiembrie în acelaşi an în prezenţa PC. Pr. Protopop D. Ciubotaru;
• pe 1 august 1976 devine suplinitor la parohia Gâleşti;
• 1981-1983 reia lucrările de refacere a bisericii din Tătărăşti, în urma cutremurului din 1977 şi a unor alunecări de teren , resfinţită apoi în 1983 de către PS. Eftimie Luca; datorită activităţii depuse primeşte distincţia de „iconom”;
• 1985 activează ca preot misionar pentru parohiile Corni, Gherdana, Gâleşti, Huruieşti, Ocheni;
• între anii 1989-1996 începe repararea bisericii din satul Cornii de Sus, în urma degradării; aceasta a fost resfinţită pe 5 mai 1996 de către PS. Eftimie Luca, unde primeşte distincţia „Iconom-stavrofor”;
• pe 3 iulie 2003 pune piatra de temelie pentru o nouă biserică în satul Tătărăşti cu hramul „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul”, în prezenţa IPS. Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului (cel care a ales şi hramul);
• în anul 2008 reface acoperişul bisericii din satul Cornii de Sus, dar şi a unei părţi din pictura deteriorată (exterior şi interior) , resfinţită în 2010, 18 aprilie, în prezenţa IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în urma căruia a primit distincţia „Medalia Episcopiei Romanului şi Bacăului”;
• în anul 2010 inlocuieşte gardul vechi din împrejurul bisericii din Ungureni, cu unul nou din tablă zincată;
• pe data de 18 Iulie 2011 are loc sfinţirea noii biserici din Tătărăşti, în prezenţa IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul destoinicului Său slujitor în Împărăția Cerurilor!
Veșnică să îi fie pomenirea din neam în neam!
Joi, 27 Octombrie, în ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir, la Biserica parohiei Cornii de Sus a fost oficiată Slujba Înmormântării pentru părintele Dumitru Darie.
Astfel, după rânduială, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie iar mai apoi, într-o atmosferă încărcată de tristețe, un sobor numeros de preoți sub protia părintelui protoiereu Alexandru Grigoraș, a oficiat Slujba de prohodire pentru cel ce a păstorit în acest loc 40 de ani, din cei 50 de ani în care a activat ca preot.
Alături de soborul de preoți prezenți au fost mulți credincioși și prieteni ai părintelui care au dorit să îl conducă pe ultimului drum pământesc și au înălțat rugăciuni pentru ca Bunul și Milostivul Dumnezeu să așeze sufletul său acolo unde sunt cei care, la fel ca și părintele, au slujit întreaga viață Lui și Bisericii Sale.
În cuvântul său de la final, părintele protoiereu a transmis celor prezenți și familiei cuvântul de mângâiere al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și a evidențiat portretul slujitorului lui Dumnezeu așa cum a fost el creionat de părintele Dumitru în cei peste 50 de ani de slujire preoțească.
Veșnică să îi fie pomenirea din neam în neam!
Pr. Apostu Ionuț Alexandru
Protopopiatul Sascut
Mesajul IPS Ioachim Băcăuanul:

Am aflat cu nespusă durere despre plecarea din lumea acesta, a unuia dintre preoții reprezentativi ai Protopopiatului Sascut, în data de 23 octombrie 2023. Moartea preotului Dumitru Darie, la vârsta de 75 de ani, a lăsat în urmă multă durere în sufletul soției și al celor trei copii ai săi, dar și în inimile enoriașilor pe care i-a păstorit timp de patru decenii.

A fost unul dintre preoții destoinici ai Eparhiei Romanului și Bacăului, cu alese calități sufletești, apropiat de enoriașii săi, mereu în preajma celor aflați în suferință, implicat în lucrări de reabilitare și înfrumusețare a lăcașurilor de cult în comunitățile Tătărăști și Ungureni unde a împlinit misiunea de preot paroh, dar și în comunitățile Corni, Gherdana, Gâleşti, Huruieşti, Ocheni unde a primit ascultarea de preot misionar. În misiunea preoțească a preotului Dumitru Darie, activitatea pastoral-misionară și culturală s-a împletit cu râvna pentru înfrumusețarea lăcașurilor de cult, consumându-și astfel vocația de rugător și mijlocitor în mijlocul păstoriților săi prin darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat.  

După patru decenii de pastorație în mijlocul credincioșilor din parohiile unde a fost trimis să slujească și 10 ani de paternitate spirituală acordată fiilor și fiicelor duhovnicești în comunitatea unde a fost rânduit să își continue activitatea sacerdotală ca preot pensionar, la vârsta de 75 de ani, preotul Dumitru Darie a fost chemat de Dumnezeu în Biserica Triumfătoare, unde avem speranța că va fi așezat în soborul preoților din ierarhia cerească pentru a sluji Liturghia sub protia Arhiereului Cel veșnic, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Regretăm, în firea noastră umană, despărțirea de un fiu duhovnicesc, preot al eparhiei noastre, și ne alăturăm cu iubire părintească familiei îndoliate, dar ne resemnăm în același timp, rugând pe Dumnezeu să așeze sufletul său în latura prietenilor și casnicilor Lui.

Cu părintească iubire hristică,

† IOACHIM,

Sursa, Foto/ Protopopiatul Sascut, Bacău