Asociația pro Infrastructură acuză grupul de firme UMB, controlat de băcăuanul Dorinel Umbrărescu, pentru abandonarea lucrărilor pe Drumul Expres Craiova-Pitești.
UMB, șantier pustiu pe DEx12. Ieri (28 februarie n.r.) am filmat toți cei aproape 32 de kilometri ai Drumului Expres DEx12 Craiova-Pitești între nodul cu Autostrada A1 și Colonești.
Ne așteptam ca mobilizarea să fie slabă, dar nici chiar așa: nu am găsit nici măcar un utilaj sau un singur muncitor al antreprenorului general, UMB! Am rămas surprinși să vedem că în teren erau doar câțiva angajați ai subcontractorilor care meștereau la relocările de utilități.
Nu, cei de la UMB nu sunt în săptămâna liberă, aceasta tocmai a trecut și acum sunt în teren, dar pe alte șantiere. Nu, nu i-am prins în pauza de masă. Priviți imaginile și spuneți-ne voi dacă vedeți un utilaj sau un muncitor al UMB pe aliniament sau măcar în organizarea de șantier.
Motivul este simplu și evident pentru oricine poate sta strâmb și gândi drept: așa cum tot explicăm public de un an de zile, capacitatea UMB este mult, mult sub ceea ce este necesar ca să poată duce în ritmul obișnuit toți cei 388 kilometri de autostradă și drum expres pe care-i are momentan în portofoliu la execuție.
Peste acest fapt absolut evident vine și decizia politică de a stabili, în anul electoral 2024, ca priorități pentru UMB Autostrada A7, ce și cât s-o putea, și Centura Timișoara.
Celelalte lucrări ale constructorului, precum DEx12 Colonești-Pitești, A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului, DEx6 Galați-Brăila, veriga critică lipsă A1 Margina-Holdea sau ciotul A0 de lângă Capitală pot aștepta pe ralanti sau chiar, iată, oprite complet!
Acum este clar: pe DEx12 Colonești-Pitești șoferii trebuie să mai aștepte mult și bine până la anul deoarece termenul actual, noiembrie 2024, poate și cu siguranță va fi extins mult în 2025, pe un contract semnat în 17.08.2021 ce prevede 12 luni de proiectare plus alte 24 de execuție, cu ordin de începere emis în 15.11.2021.
Mai mult ca sigur extensii de timp vor fi acordate cu dărnicie și pe DEx6 Galați-Brăila și pe A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului.
Ce să mai vorbim de proiectele mai mici: podul peste Siret de la Cosmești parafat cu UMB în aprilie 2022 este dat uitării de mai bine de un an de zile și pe Centura Galați UMB a cerut „rezilierea amiabilă” în ianuarie 2024. CNAIR nu prea ar vrea să o accepte însă nici nu are soluții de deblocare a situației.
De penalități și/sau certificate negative acordate antreprenorului nici nu poate fi vorba, statul fiind doar pentru câțiva mumă și pentru ceilalți ciumă!
Îi invităm pe distinșii amatori de PR, cum ar fi ministrul Grindeanu sau secretarul de stat Scrioșteanu, să-și facă poze și aici, pe DEx12, și pe celelalte multe proiecte blocate sau care suferă, nu doar pe cele care înaintează (mai) bine.
Asociația Pro Infrastrucră
Distribuie: