Joi, 7 martie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău, ai Stațiunii Târgu-Ocna și criminaliști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au pus în executare 8 mandate de percheziţie domiciliară, în Bacău și Târgu-Ocna, în două dosare penale ce au ca obiect săvârșirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și exercitarea unei profesii sau activități fără drept. Din cercetări a reieșit faptul că, reprezentanții unei societăți comerciale, din municipiul Bacău, ar fi creat un circuit fictiv ce avea ca scop fraudarea bugetului de stat, prin sustragerea de la plata T.V.A., prejudiciul creat fiind de aproximativ 880.000 de lei. De asemenea, o femeie, de 30 de ani, din Stațiunea Târgu-Ocna, ar fi desfășurat activități de cosmetică medicală fără a deține autorizație în acest sens și nu ar fi declarat veniturile realizate. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă și înscrisuri. Totodată, au fost puse în executare 5 mandate de aducere, cei în cauză fiind conduși la sediul poliției pentru audieri. La activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău. Cercetările sunt continuate în cadrul a două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și exercitarea unei profesii sau activități fără drept. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (Sursa/IGPR)
Distribuie: