Poliția Română a anunțat o nouă regulă pentru șoferi, valabilă pentru ieșirea de pe banda 2 sau 3 din sensul giratoriu. Conducătorii auto vor fi obligați să semnalizeze intenția, însă asta numai dacă se asigură că pot face manevra fără a pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Odată cu apariția Hotărârii de Guvern numărul […]
Juriul concursului „Cartea pe care o iubesc” organizat de Biblioteca ”Radu Rosetti” Onești a desemnat, la sfârșitul săptămânii trecute, câștigătorii ediției 2023. Marele Premiu al Concursului „Cartea pe care o iubesc” a fost câștigat de Miruna Maria Bacalu de la Colegiul Național „Grigore Moisil”, profesor îndrumător Daniela Florea. Aflat la a VI-a ediție, concursul adresat elevilor de gimnaziu […]
Lucrările de consolidare a malului Trotuşului şi îndepărtare a formațiunii stâncoase din albie, care deturna cursul râului înspre malul stâng, erodându-l tot mai accentuat, s-au încheiat cu succes în comuna Gura Văii, după doar două luni de la începerea lor. Investiția, în valoare de aproximativ 2 milioane lei, a fost prinsă în lista de intervenții […]
În perioada 17-19 martie, în cadrul activităților desfășurate de polițiștii Serviciului de Ordine Publică Bacău, împreună cu efective din cadrul subunităţilor teritoriale de poliţie au fost verificate peste 100 de unități pentru care este necesară respectarea unor condiții conform Legii 333 din 2003. Ca urmare a deficiențelor identificate de polițiști au fost aplicate 61 de […]
Miercuri, 22 martie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –Serviciul Teritorial Bacău împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere efectuează 8 percheziţii domiciliare pe raza județului Bacău, în trei cauze având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc. În cauză s-a reținut […]
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat, zilele trecute, pe DN 2, în localitatea Nicolae-Bălcescu, un bărbat de 42 de ani, din județul Neamț, în timp ce transporta cu ansamblul format din autoutilitară şi semiremorcă, cantitatea de 30 m.c material lemnos, cherestea. Întrucât, cu ocazia controlului s-a stabilit că există neconcordanţe între avizul de […]
Primăriile din Bacău și Comănești au fost amendate de comisarii Gărzii de Mediu din cauza depozitării neconforme a deșeurilor din construcții. De asemenea, împotriva celor două instituții s-au făcut plângeri penale. Depozitările necontrolate de deșeuri din județul Bacău sunt din nou în atenția comisarilor Gărzii Naționale de Mediu din teritoriu, care au demarat mai multe […]
Pe 21 martie se sărbătorește Ziua Internațională a Poeziei. Pentru a celebra această zi, Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” Onești desfășoară proiectul ”Laboratorul DaDa” prin care copiii pot crea poeme după rețeta lui Tristan Tzara. Dadaismul sau DaDa este un curent literar artistic și nonconformist care inițial a apărut în Elveția, ca o reacție a artiștilor […]
Sâmbătă, 18 martie, în jurul orei 21.30, Poliţia Oneşti a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că, pe B-dul Republicii din localitate, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din primele cercetări a rezultat faptul că, un bărbat de 50 de ani comuna Bârsăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe B-dul […]
O patrulă de poliție din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Oneşti a oprit un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, care circula pe un drumul agricol în seara zilei de 14 martie În autoturism au fost identificați alți doi tineri, de 23 și 28 ani, ambii din […]
