Un individ deghizat în măicuță a fost depistat vineri dimineață în zona Bisericii ,,Sfântul Nicolae” din municipiul Bacău. O patrulă de ordine publică a Poliției Locale l-a interceptat în timp ce apela la mila publicului. Acesta a fost condus la sediul Poliției Locale, unde a fost legitimat, și s-a constatat că se numește B.I., în […]
În urma controlului efectuat la un operator economic din municipiul Bacău, s-a constatat faptul că, societatea desfăşura activităţi de comercializare flori fără a respecta prevederile Ordonanţei Guvernului 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. În consecinţă, pentru abaterea constatată, societatea în cauză a fost sancţionată contravenţional cu suma de […]
Curtea de Apel Bacău a judecat, miercuri, 1 martie, ultimul termen în cazul dublei crime care șoca România fix acum 2 ani. Atunci, un bărbat în vârstă de 68 de ani, ajutat de soția lui, a ucis doi muncitori care renovau apartamentul ce le aparținuse, dar pe care îl pierduseră în justiție în favoarea societății […]
Podul de piatră al lui Ștefan cel Mare, din Negoiești, comuna Ștefan cel Mare, este unul din cele mai cunoscute monumente istorice din zonă. Construit în 1495 de domnitorul Moldovei, podul a fost supus unor lucrări de restaurare în urmă cu 40 de ani. Asociația Ambulanța pentru Monumente-Transilvania Sud și-a propus să efectueze unele lucrări […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au folosit armamentul din dotare, miercuri noaptea, pe timpul derulării unei acțiuni de combatere a contrabandei cu țigări în apropierea râului Tisa, în care un cetățean ucrainean a fost reținut, iar 6.000 de pachete cu țigări au fost confiscate. ” În jurul orei 22.40, poliţiştii de frontieră au […]
Salvamontiștii băcăuani au fost, joi, 2 martie, în vizită la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești. Alături de ei s-a aflat și Haruki, cel mai tânăr dintre câinii de intervenție ai Serviciului Public Județean Salvamont Bacău. Acesta a devenit, imediat, favoritul elevilor de la Colegiul „Cantemir”. „Astăzi am fost alături de elevii Colegiului Național „Dimitrie […]
Și în prima lună de primăvară, martie, Biblioteca municipală Radu Rosetti Onești vine în întâmpinarea oneștenilor cu un portofoliu bogat de activități, spectacole, ateliere. Luni, 6 martie, la Sala Cinema Capitol are loc primul concert din această lună, un spectacol susținut de Ansamblul Avantgarde cu muzică din filme celebre. 14 martie va fi o zi plină, dedicată copiilor. Astfel, de la orele 9.00, 10.00 […]
